Top 10 greșeli făcute de oamenii de știință

09/12/2012 17:00

Print pagePDF pageEmail page

Oamenii de știință sunt recunoscuți pentru inteligența lor superioară și ne punem baza în ei ca să ne ajute să înțelegem mai bine lumea. Totuși, istoria a arătat că au fost și câteva momente în care teoriile lor s-au dovedit a fi greșite.

Discovery a realizat un top al celor mai greșite 10 idei pe care le-au avut oamenii de știință.

1. Sistemul circulator

În Grecia Antică, doctorii habar n-aveau cât de importantă e inima. În  secolul al II-lea, Medicul Galen, credea că ficatul, și nu inima, are misiunea de a face sângele să circule prin organism. Iar sângele era considerat un fel de combustibil pe care organele îl consumă.

2.  Pământul este centrul Universului

Ideea îi aparține lui Ptolemeu și a stat în picioare aproape un mileniu și jumătate. Abia în 1.543, Copernic a contrazis-o puternic spunând că de fapt Soarele ar fi centrul Universului.

3. Microbii în chirurgie

Oricât de șocant ar părea, chirurgii din secolul al XIX-lea nu se spălau pe maini înainte să opereze și nu își dezinfectau instrumentele. Louis Pasteur a publicat lucrările sale în 1860, și doar atunci medicii au început să înțeleagă ce se întâmplă.

4. ADN-ul nu este important

ADN-ul a fost descoperit în 1869, însă multă vreme nu i-a fost acordată atenția pe care o merita. Oamenii de știință spuneau că proteinele, nu ADN-ul, ar fi responsabile de ereditate. ADN-ul, spuneau ei, ar fi doar o metodă de a transporta informație.

5. Atomul este cea mai mică particulă

Abia în secolul XX, fizicieni precum J.J. Thompson, Ernest Rutherford, James Chadwick sau Neils Bohr au pus bazele fizicii particulelor. Și așa am aflat că atomul e format din protoni, neutroni și electroni. Dar și această teorie e acum depășită, și știu acet lucru toți cei care au auzit de bosonul Higgs sau de cuarci.

6. Pământul are doar 6.000 ani

Pe vremuri, când Biblia era considerată o carte științifică, se credea că Pamântul are doar 6.000 ani. Estimarea a fost făcută în secolul al XVII-lea. Estimările actuale spun că planeta noastră are 4,5 miliarde de ani.

7. Terenul devine fertil dacă e arat ani la rând

Daca s-ar întâmpla asta, atunci n-ar mai trebui să avem deșert. Mult timp oamenii au crezut că, dacă ară terenul și îl lucrează cu meticulozitate, calitatea lui va fi mai bună.

 8.  Flogistic

 Termenul a fost propus de Johann Joachim Becher. Omul de știință l-a adăugat listei elementelor: pământ, apă, aer, foc și uneori eter.

Flogisticul era făcut din foc, însă nu era foc. Becher susținea că toate obiectele care pot să ardă conțin asa ceva. Termenul era folosit pentru a explica de ce anumite substanțe iau foc.

9. Obiectele mai grele cad mai repede

Știi problema cu bucata de fier și cu pana lăsate să cadă din vârful unei cladiri? Ei bine dacă am elimina frecarea cu aerul, ambele obiecte ar ajunge pe sol în același timp. Aristotel, însă, nu credea asta. Abia Galileo a făcut teste în ultima parte a secolului al XVI-lea și ne-a lămurit cum stă treaba. Legenda spune că el ar fi aruncat greutăți de pe turnul din Pisa.

10. Alchimia

Să transformi plumbul în aur, sună cam dubios astăzi. Dacă trăiai în Evul Mediu și nu știai nimic despre chimie, ai fi putut crede că așa ceva e posibil. Tot ce cunoșteai era că anumite reacții chimice schimbă culoarea substanțelor, le transformă starea de agregare, le schimbă mirosul și așa mai departe. Așadar, de ce n-ar putea plumbul să se transforme în aur?

Tot alchimiștii căutau și elixirul vietii. Nici pe acesta nu l-au găsit.

Tags:

Comentează şi tu