Un program de educație ecologică se desfășoară în școlile din șase orașe

03/02/2013 22:08

Print pagePDF pageEmail page

educatie_ecologica

Ministerul Educației în parteneriat cu Ministerul Mediului organizează în perioada 28 ianuarie – 30 aprilie, în școlile cu clasele I – VIII din orașele București, Iași, Cluj, Timișoara, Bacău și Ploiești, programul național ‘ECO Educația’. 

Este vorba despre un program de dezvoltare a atitudinii responsabile a elevilor și cadrelor didactice față de deșeuri, în special față de deșeurile de echipamente electrice și electronice.

Profesorii coordonatori care doresc să intre în acest program trebuie să trimită o solicitare către organizatori până pe 8 februarie.  Activitățile se vor desfășura în perioada 13 februarie – 22 martie, urmând ca în perioada 1-5 aprilie organizatorii să anunțe clasa câștigătoare în Programul ECO Educația.

Clasa care va reuși să colecteze cea mai mare cantitate de deșeuri de baterii și acumulatori și care va avea activitatea cea mai intensă în program va beneficia de o vizită la o uzină de reciclare din România unde va putea urmări întreg procesul de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice.

Mai multe detalii veți găsi la adresa www.ecotic.ro

Tags:

Comentează şi tu