Universitatea Babeș-Bolyai își va extinde programele de colaborare cu China

27/01/2013 22:22

Print pagePDF pageEmail page

universitatea_babes_bolyai

Prorectorul pe probleme de administrație, patrimoniu și relația cu studenții din Universitatea Babeș-Bolyai , Ioan Bolovan, a declarat pentru Agerpres că instituția își va extinde programele de colaborare cu cele mai mari universități din Republica Populară Chineză.

Printre altele, a fost agreată propunerea de mărire a numărului de ore de limba chineză. De asemenea, vor fi introduse cursuri de istorie și civilizație chineză, ca discipline opționale în facultăți ale UBB.

O delegație formată din 15 cadre didactice de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Zhejiang (ZUST) va veni, în această vară, la UBB, pentru a încheia un parteneriat privind un program comun de masterat la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Este și un acord cu Universitatea de Științe și Tehnologie din Taiwan. Acordul semnat în 2005 va fi reînnoit.

De asemenea, Universitatea Babeș-Bolyai  va fi partener și în organizarea unor manifestări științifice.  Una dintre cele mai importante va fi Congresul Mondial de Istorie, care se va desfășura în China.

Tags:

Comentează şi tu