universitatea-oradea

   Universitatea Oradea va sta cu ochii pe absolvenți după terminarea studiilor.

  Așa a decis Senatul instituției de învățământ superior.  Este vorba de o procedură de monitorizare a traseului profesional al licențiaților.

   Conducerea Universității din Oradea vrea să știe dacă aceștia reușesc sau nu să-și găsească, la finalizarea studiilor, un loc potrivit de muncă, în concordanță cu profilul sau facultatea pe care au absolvit-o.

  Procedura este simplă. Tinerii vor trebui să completeze un chestionar atunci când își vor ridica suplimentul de diplomă.

  Absolvenții trebuie să declare firma la care s-au angajat, postul ocupat și profesia pe care o au și dacă au ales sau nu să își continue studiile urmând un masterat.

   Totodată, își vor lăsa și datele de contact, astfel încât Universitatea să poată ține legătura cu ei.

Vrei sa comentezi?