Universitățile vor putea retrage titlurile de doctor de la jumătatea lunii martie, cel mai devreme

11/02/2016 21:28

Print pagePDF pageEmail page

universitati

   Hotărârea de Guvern care schimbă codul școlilor doctorale, prin care universitățile vor putea să retragă titlurile de doctor va intra în vigoare din martie anul acesta.

   Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Adrian Curaj.

   Astfel, universitățile vor putea retrage titluri de doctor în cazul în care Comisiile de Etică ale acestora constată că a fost încălcată grav etica academică, informează Mediafax.

   În privința procedurii de acordare a titlului de doctor prin ordin de ministru, Curaj a amintit că în anii ’90, legea arăta clar că universitățile atribuie titlurile de doctor, însă Legea Educației din 2011 are alt sistem, prin care titlul de doctor se acordă prin ordin al ministrului Educației.

   În cazul în care există suspiciuni de plagiat și comisiile de etică din cadrul universităților nu se autosesizează, Curaj spune că legea spune că pot fi făcute sesizări argumentate de către oricine, nu anonime

   Întrebat dacă vor exista și sancțiuni pentru școlile doctorale care se abat de la etica academică, Curaj a spus că în mod sigur, da. „Pot fi suspendate, pot fi închise. Acum, spre exemplu, lucrăm la o Hotărâre de Guvern prin care închidem trei universități private”, a mai spus ministrul.

Tags:

Comentează şi tu