Ziua Culturii Naționale marcată la București printr-o serie de evenimente

14/01/2013 11:57

Print pagePDF pageEmail page

Academia-Romana

Ziua Culturii Naționale va fi marcată, marți, printr-o serie de evenimente organizate în București de Academia Română, Ministerul Culturii, dar și de muzee și edituri.

O sesiune festivă dedicată zilei lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale, organizată de Secția de Filologie și Literatură și Secția de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române, va avea loc, marți, în Aula acestui for de cultură.  La dezbateri vor participa academicienii Ionel Haiduc, președintele Academiei Române; Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române; Dinu C. Giurescu, Nicolae Breban,  Ion Aurel Pop,  Mihai Cimpoi, Eugen Simion.

De asemenea, de la ora 18,30, la sediul Muzeului Național de Artă al României, va avea loc recepția organizată la invitația ministrului Culturii, Daniel Barbu, cu prilejul celebrării Zilei Culturii Naționale.  Programul include vizitarea expozițiilor „Mitul național. Contribuția artelor la definirea identității românești 1830-1930” și „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeșului” și un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu.

Editura Cununi de stele și Librăria Mihai Eminescu organizează evenimentul „Eminescu, primul traducător român din sanscrită”, dedicat memoriei poetului național și primei traducătoare a poeziei eminesciene în Asia, Amita Bhose.

Un simpozion dedicat operei lui Eminescu se va desfășura la Muzeul Național al Literaturii Române, la care vor participa Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Filateliei, și profesorul universitar Silviu Angelescu.

Tot luni, în rotonda MNLR, este programat evenimentul cultural intitulat „Lirica eminesciană – sursă perpetuă de inspirație în arta plastică” dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Ministerul Culturii, Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația RoBizArt. Cu acest prilej, sculptorul Ioan Ladea și pictorii Mihai Cârstea, Dan Munteanu, Nelu Predoi, Trifan Sorin Ienulescu și Răzvan Paul Mihăescu își vor prezenta lucrările inspirate de poetul național, în cadrul aceluiași eveniment cultural, bibliofilul Ion C. Rogojan urmând a pune la dispoziția vizitatorilor mai multe cărți rare, manuscrise, tablouri, litografii și obiecte legate de marele poet român și de epoca în care acesta a trăit și creat.

Camera Deputaților a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naționale.

Tags:

Comentează şi tu