donatie-elevi-premiati-de-nasa

    Elevii români care au câștigat 34 de premii la concursul NASA Space Settlement Contest, n-au fonduri pentru a ajunge în Los Angeles, unde are loc ceremonia de decernare a premiilor, pentru a-și ridica distincțiile.

    E vorba de 19 elevi din București, Brașov, Constanța și Slatina.

   Dacă statul nu s-a grăbit să le întindă o mână de ajutor în acest sens, preotul Chris Terhes a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru ca elevii să poată ajunge în SUA.

   Până în momentul redactării acestei știri, s-au strâns 890 de dolari.  Pentru a-i putea aduce pe toți elevii premiați în SUA, să își ridice premiile e nevoie însă de 15.000 de dolari.

   În acești bani intră costurile de transport și cazare iar suma trebuie strânsă în următoarele patru zile.

  Cum puteti ajuta concret?

1. Donând.

2. Invitându-vă membrii de familie și apropiații să doneze.

3. Dând share la acest link pe rețelele de socializare și invitându-vă prietenii on-line să doneze.

4. Convingând patroni de companii să doneze pentru această cauză nobilă.

5. Vorbind cu cunoștințe din presă să popularizeze acest demers.

     Cei care vor să contribuie pot accesa link-ul de mai jos:

https://fundly.com/urgent-19-elevi-romani-premiati-de-nasa-au-nevoie-de-ajutorul-tau-sa-isi-poata-ridica-premiul#

  Premierea va avea loc în perioada 14-18 mai, la Los Angeles.

Vrei sa comentezi?