ziua-numarului-pi

   Toți cei care am trecut prin școală am auzit, de voie de nevoie, de numărul Pi. Puțini dintre noi știm că acest număr are propria zi „onomastică”, marcată, în fiecare an, pe 14 martie.

   Numărul Pi (π) este  una dintre cele mai importante constante matematice, fiind conținută în multe formule de matematică, fizică sau  inginerie. Numărul Pi este un număr irațional, a cărui valoare este egală, în varianta scurtă, cu 3,14.

   Este numit și “Constanta lui Arhimede“, deoarece acesta a fost primul care a încercat să calculeze valoarea lui π cu exactitate.

   În multe universități, ziua este sărbătorită prin câteva manifestări și, tot cu această ocazie, fast-food-urile din Statele Unite pregătesc faimoasele plăcinte ‘Pi Pie’.

   La noi, ziua trece aproape neobservată, însă, noi ne amintim că, în ultimii ani, România a obținut rezultate foarte bune la olimpiadele internaționale de matematică.

   Anul trecut, România a obținut 6 medalii și a ocupat primul loc din UE la Olimpiada Internațională de Matematică.

Vrei sa comentezi?