Astăzi este marcată Ziua internațională a cuvântului OK. Acesta este utilizat zilnic de milioane de oameni, dar puțini cunosc istoria lui.

Unii istorici consideră că OK a apărut în războiul de secesiune din America (1861 – 1865). În acea perioadă decesele erau afișate pe niște table speciale, menționându-se numărul persoanelor care mureau într-o zi. Așadar, erau zile când se scria „200 kills”, „300 kills” (tr. r. kills – uciși). Atunci când nu existau morți pe panouri apărea „0 kills”, care mai târziu a fost scurtat în „O K”.

Totuși, prima atestare documentară a expresiei este reprezentată într-o publicație din 1839 în Boston Morning Post. Termenul a fost folosit atunci pentru a abrevia jargonul „oll korrect”.

Încă o legendă spune că un afacerist american, Otto Keiser, verifica personal fiecare expediție a companiei sale și marca produsele controlate cu inițialele O. K.

Europenii au început să folosească expresia după finalizarea primului război mondial, iar vorbitorii de engleză sunt cei care i-au dat naștere.

Vrei sa comentezi?