Luni, 29 septembrie 2015, cu ocazia Festivității de Deschidere a anului universitar 2015-2016 la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București, Banca Comercială Feroviara a acordat 2 premii de excelență absolventelor Diana Geambașu și Ioana Lungu, care au încheiat anul trecut ciclul de licență cu cele mai bune rezultate.
Din partea Băncii Comerciale Feroviara, premiul a fost înmânat de Radu Cătălin Petrea, Director General Adjunct, care a declarat în cadrul festivității: “Învățatul nu se oprește la Facultate, ci este doar un început. Nu contează ce modele vă inspiră sau ce abordare alegeți, fie că este vorba de Martin Luther King – cu faimoasa <<I have a dream>> – ori de Frank Sinatra, cu <<My Way>>, important este să credeți în evoluția socială și să vă asumați responsabilitățile care decurg.” Alături de premiul în bani, cele două absolvente au primit și câte un certificat de recunoaștere a meritelor academice din partea Băncii.
De asemenea, Banca Comercială Feroviara își dorește și face eforturi pentru a sprijini performanțele studenților români, atât prin produse simple, accesibile și inovatoare, cât și prin numeroase inițiative de acest fel.
Banca Comercială Feroviara S.A. s-a lansat în anul 2009 cu un capital privat, integral românesc și are în prezent 15 unități, în 11 orașe importante ale țării, oferind clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă completă de servicii financiar-bancare, în lei și valută: www.bancaferoviara.ro.