Ultimul raport al Băncii Mondiale nu sună deloc bine pentru învăţământul românesc.
Concret, documentul arată că din cei aproximativ 12 ani de formare în sistemul educaţional, 3 ani şi 4 luni reprezintă un interval pierdut, în care tinerii nu învaţă nimic.
Ca să afle cât de mult învaţă elevii români la şcoală, experţii de la Banca Mondială au suprapus rezultatele la testările internaţionale pentru literaţie şi ştiinţe exacte, la care România participă încă din anul 2000, peste durata perioadei şcolare (inclusiv învăţământul preşcolar) până la împlinirea vârstei de 18 ani.
„Deşi programele şcolare sunt încărcate şi deşi cantitatea de materie care ar trebui să fie asimilată este în general mare, rezultatele învăţării elevilor români sunt scăzute comparativ cu cele ale colegilor europeni. Pe scurt, învăţăm mult şi prost – aglomerăm programele cu informaţii teoretice lipsite de aplicabilitate, cu un grad mare de abstractizare şi ne concentrăm prea puţin pe aplicabilitatea noţiunilor în practică şi pe consolidarea cunoştinţelor”, a declarat, pentru Adevărul, preşedintele Asociaţiei Edusfera, Tincuţa Apăteanu.
„Cel mai mult timp se pierde între ultimii ani ai ciclului gimnazial şi liceu. În această perioadă, elevii au de-a face cu integrale, derivate sau tot felul de termeni greoi de care sunt conştienţi că nu vor avea nevoie în viitor, deci nu învaţă aceste concepte. Să fim realişti. Tinerii se focusează să înveţe doar la cele câteva materii pentru examenele naţionale (Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul) pentru că de acestea depind admiterea la liceu, respectiv la facultate. Ceea ce este perfect de înţeles. Conţinutul celor mai multe discipline este mult prea stufos, plictisitor şi paralel cu realitatea adolescenţilor de azi”, a declarat, la rândul său, Ştefan Vlaston, preşedintele asociaţiei Edu CER.
În opinia lui Vlaston, avem nevoie de un sistem de educaţie adecvat nevoilor elevilor, cu profesori bine pregătiţi, plătiţi în funcţie de rezultate.
Marian Staş, expert în educaţie, remarcă o altă problemă a sistemului de învăţământ din România: nu evoluează în raport cu cerinţele societăţii actuale.
Ţinând cont de toate aceste probleme, Apăteanu propune câteva soluţii: „În primul rând este necesară regândirea programelor şcolare şi renunţarea la balast, adaptarea acestora la nevoile secolului XXI cu focusare pe dezvoltarea gândirii critice şi creativităţii. Apoi, trebuie transformat modul în care este predată ştiinţă în şcoli, prin includerea transdisciplinarităţii şi a unor metode moderne, interactive, cât şi utilizarea noilor tehnologii. De asemenea, este obligatorie pregătirea iniţială şi pregătirea continuă a cadrelor didactice”.
