Marți, 8 martie 2016, continuă seria Conferințelor practice BookLand Evolution, care le oferă tinerilor cu vârste între 14-24 ani din București șansa să se întâlnească și să discute cu profesioniști consacrați, de la care pot învăța cum să își transforme visele în realitate și să își modeleze viitorul prin muncă și ambiție. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 15:00 – 17:00, la Facultatea de Marketing – ASE (Aula Magna). Intrarea este liberă!
În cea de-a doua zi a Conferințelor practice, invitații speciali sunt: Lavinia Rașcă – Expert, Consultant, Antreprenor, Director General EXEC-EDU, Ana Maria Guran – Actriță în rol principal ”Lumea e a mea”, Paul Ardeleanu – Co-fondator Speakers Club, Trainer, Speaker, Presentation Coach.
Cumva parcursul meu profesional, cred că a început atunci când și dorința mea de a face ceva (în direcția asta) a început. După ce îți dai seama ce vrei să faci, pur și simplu cauți să îți îndeplinești dorința în orice mod posibil și bun. Eu cam asta am încercat să fac. Nu știam exact dacă o să reușesc, nu credeam că o să fie atât de important și cu siguranță nu știam că o să am atâta noroc. Am ales ce vreau să fac și apoi lucrurile au început să vină. Cred că este important cât de mult îți dorești, iar dacă ai norocul să prinzi ceva bun trebuie să te bucuri de asta și să nu îți bați joc.Trebuie să lucrezi și mai mult apoi. Eu îmi doresc să mă autodepășesc permanent. – Ana Maria Guran – Actriță în rol principal ”Lumea e a mea”
„Tot timpul spun ca viata mea a inceput la varsta de 15 ani în momentul în care am mers pe calea dezvoltării personale. Până în acest moment tot ce făceam era să mă joc pe calculator. Cu timpul, datorită voluntariatului, cărților de dezvoltare personală, cursurilor la care am participat am reușit să fac tranziția și pas cu pas să pun bazele propriei firme care îi instruiește pe oameni legat de cum să vorbească în public. Cred că orice tânăr ar fi bine să ia contact cu ceea ce înseamnă dezvoltarea personală cât mai devreme pentru că nu poți ști când acest virus va afecta persoana și îi va schimba viața, deobicei în mai bine. Acesta este motivul pentru care susțin Bookland, pentru că duce dezvoltarea personală către tineri.” – Paul Ardeleanu – Co-fondator Speakers Club, Trainer, Speaker, Presentation Coach
BookLand Evolution pune la dispoziția tinerilor și platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în varii companii din România.
Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte