Academia_Canon

Canon România, împreună cu Dan Beșliu, lansează Academia Canon, un curs introductiv de fotografie.

Cu ocazia acestor cursuri, pasionații de fotografie vor avea ocazia să învețe de la lectorul Dan Beșliu secretele tehnologiei din spatele aparatelor de fotografiat și vor beneficia, astfel, de inițiere în arta fotografică.

Fiecare curs are două sesiuni. Prima, de tehnică fotografică, va include o prezentare a aparatelor și obiectivelor Canon, noțiuni despre expunere și detalii legate de imaginea digitală. În cea de-a doua sesiune se va discuta despre genuri fotografice, moduri de lucru, setarea aparatelor și va include sfaturi pentru realizarea diferitelor genuri fotografice (portret, peisaj, macro, eseu, sau fotoreportaj).

Canon România va pune la dispoziția participanților atât echipamente, cât și accesorii Canon, pe care le vor putea testa pe durata întregului curs.

Cursurile se vor desfășura la Muzeul de Geologie (Șos. Kiseleff nr. 2).

Sunt disponibile 25 de locuri pentru fiecare curs, acesta având loc pe parcursul unei zile, iar înregistrarea se poate face până în ziua precedentă desfășurării acestuia (în limita locurilor disponibile). Participarea la cursurile Academiei Canon costă 300 de RON iar plata se face în ziua cursului.

Pasionații de fotografie care au achiziționat un echipament sau accesoriu DSLR Canon începând cu 1 iulie 2012 până în prezent, beneficiază de o reducere substanțială, urmând să plătească doar 50 de RON.

Prima sesiune din cadrul Academiei Canon se va desfășura sâmbătă, 6 aprilie, la Muzeul de Geologie. Mai multe informații despre structura cursurilor, modalitățile de înscriere și lector sunt disponibile pe pagina dedicată.

Vrei sa comentezi?