Ateliere copii Caravana muzeelor pentru scoli si gradinite Saptamana Scoala altfel 2015

    Pentru că anul trecut a fost o bucurie pentru noi să organizăm ateliere chiar în instituțiile de învățământ pentru un număr impresionant de mare de copii (aproximativ 500 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani) pe parcursul Săptămânii Școala altfel, în cadrul proiectului Caravana muzeelor pentru școli și grădinițe, iată că așteptăm cu nerăbdare și ediția din 2015! Atelierele sunt realizate de Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, Fundația Löwendal și Muzeul Municipiului București, iar ultima zi în care se pot face programări este 31 martie.

   Deoarece este important ca, prin intermediul acestor activități, copiii să-și cunoască mai bine orașul, să se familiarizeze cu peisajul cultural contemporan și, nu în ultimul rând, să experimenteze tehnici artistice inedite, pentru Săptămâna Școala altfel 2015 (6-10 aprilie) am diversificat tematica. Astfel, am păstrat printre propunerile noastre temele apreciate la edițiile anterioare, respectiv Peripețiile lui Ulise, Bijuterie de legendă și Puterea reclamei, ateliere inspirate de arta contemporană românească, realizate de către Global Mindscape în colaborare cu Anaid Art Gallery, la care am adăugat o temă care a avut succes la activitățile dedicate copiilor înscriși de părinți, Despre marionete, desfășurată în colaborare cu Fundația Lӧwendal. În cadrul acestui atelier copiii vor observa modul în care lumea artei și cea a teatrului s-au împletit în creația artistului de origine danezo-rusă George baron Lӧwendal și își vor imagina personaje și aventurile acestora.

   În plus, copiii își vor cunoaște mai bine orașul prin intermediul unor ateliere inedite, organizate în colaborare cu Muzeul Municipiului București. Printre acestea se numără De la Curtea Veche la Palatul Suțu, Viața cotidiană în picturile lui Theodor Aman și Colecția doctorului George Severeanu. Se adaugă temele prin care vom afla poveștile unor familii interesante: Storck, o apreciată familie de artiști, importantă pentru evoluția artei românești în secolele al XIX-lea și al XX-lea, familia Nottara, din care a făcut parte una dintre personalitățile teatrului românesc, actorul Constantin I. Nottara, dar și familia Macovei, cea care a alcătuit de-a lungul timpului o valoroasă colecție de artă, care completează colecția de opere realizate chiar de către pictorița Ligia Macovei.

  Cadrele didactice interesate sunt invitate să ne contacteze la: caravana.muzeelor@gmail.com, 0724.083.932 (Angelica Iacob)

Mai multe detalii pe blogul special dedicat proiectului Caravana muzeelor: 

https://caravanamuzeelor.wordpress.com

Vrei sa comentezi?