bacalaureat-2014

   În speranța unor rezultate cât mai bune la BAC, părinții sunt dispuși să scoată bani grei din buzunar. Miza e mare, și asta pentru că notele de la examenul maturității reprezintă acum unul dintre criteriile pentru admiterea la multe facultăți. 

   Profesorii nu mai au însă voie să mediteze elevii de la clasă, potrivit noului cod de etică al cadrelor didactice. Chiar și așa, statisticile arată că 43 % dintre părinți își trimit copiii la ore suplimentare pentru că asta cer profesorii.

   Și dacă tot trebuie să se “conformeze”, părinții trebuie să știe la ce să se aștepte.

  În această perioadă, cei mai căutați sunt profesorii de matematică, limba română și limbi straine. Prețurile se negociază în funcție de experiența cadrului didactic, materia predată și numărul de elevi.  Între timp, ofertele de meditații pentru elevi nu contenesc să apară pe site-urile de anunțuri.

Matematică

   În București, pentru meditații la matematică, la domiciliul elevului părinții trebuie să scoată din buzunar între 45 și 50 de RON.  Un profesor mai tânăr poate cere însă și 35 de lei pentru o ședință de 2 ore.

   Și la Timișoara elevii se pun la punct cu teorema lui Pitagora pe tarife asemănătoare, de 40-50 de lei.  La 35 de lei se poate opta pentru un doctorand, ședințele putând avea loc atât la domiciliul elevilor cât și la cel al profesorului.

   Cadrele didactice din Iași nu țin cu dinții de tarifele pe care le pot încasa. Astfel, aici îți poți duce copilul la pregătire cu 25-30 de lei. Cel mai mic preț este de 15 lei pe ședință.  Pe de altă parte, la Cluj ar fi bine să pui deoparte între 15 și 30 de RON  dacă vrei să-ți trimiți copilul să-și aprofundeze cunoștințele la matematică. Unii profesori vin cu oferte inedite… prima ședință gratuit.

Română

  În cazul meditațiilor la limba română prețurile pentru o ședință sunt între 35 și 50 de lei, fie că vorbim de București, Cluj, Timișoara sau Iași. Unii profesori sunt dispuși să lucreze chiar și în weekend.

Limbi Străine

     Pentru limbile străine oferta este destul de variată, iar prețurile sunt puțin mai mici decât în cazul materiilor principale. Limbile engleză și franceză sunt cele mai des întâlnite. Există însă oferte și pentru italiană și germană.

     Prețurile unei ședințe de meditații la limbi străine sunt cuprinse între 25 și 30 de lei.

Ce alternative mai au părinții?

    Părinții care nu au banii necesari pentru meditații primesc o mână de ajutor de la universități. Mai multe centre universitare din țară oferă instruire gratuită tinerilor ce vor să treacă cu bine de examenul maturității.

    De exemplu, Universitatea Transilvania din Brașov prin Facultatea de Matematică și Informatică oferă cursuri de pregătire la matematică. Acestea sunt susținute de profesori renumiți din universitate și se desfășoară în corpul P al universității, str. Iuliu Maniu nr. 50.

  Și elevii claselor a XII-a din Bacău se pot considera norocoși. Universitatea “Vasile Alecsandri” organizează meditații gratuite la limba și literatura română și matematică. Pentru română, meditațiile au loc  în fiecare sâmbătă, în amfiteatrul C2 iar cele la matematică în corpul BI 30. Cei interesați trebuie să știe și că fiecare ședință durează 4 ore. Meditațiile încep la ora 9:00.

   Elevii din Oltenia găsesc ajutor pentru BAC la Universitatea din Craiova. Liceenii vor fi ajutați de cadre didactice specializate să parcurgă subiectele cerute în programa pentru bacalaureat. E vorba de disciplinele: matematică, limba română, literatura română, chimie, fizică, logică, informatică, geografie, filosofie, istorie, franceză, engleză.

Vrei sa comentezi?