Am auzit cu toții cât de benefică este dieta mediteraneană pentru sănătate.
Însă, mai nou, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ne dă toate informațiile peste cap. Potrivit ultimelor date furnizate de instituție, rata obezității la copiii din regiunea mediteraneană este printre cea mai ridicată din lume.
Noul raport al OMS, prezentat la Congresul European pentru Obezitate de la Viena, a arătat că din cele 34 de țări din regiunea europeană, state precum Cipru, Grecia, Italia, Malta, San Marino și Spania au avut cele mai mari rate de obezitate în rândul copiilor. În aceste țări, aproximativ unul din cinci băieți este obez (18% până la 21% dintre băieți).
“Prevalența crescută a obezității infantile în sudul Europei comparativ cu restul continentului se datorează, probabil, unei combinații de schimbări în stilul alimentar și stilul de viață” spune Bruce Y. Lee, director executiv al Centrului de Prevenire a Obezității Globale Johns Hopkins.
„Este o combinație de factori”, a declarat Lee. „Există schimbări în sistemul alimentar – mai multe alimente artificiale, mai multe alimente prelucrate, alimente cu aditivi, sare, zahăr și altele – și aceasta este o problemă la nivel mondial”.
„Există, de asemenea, o scădere a activității fizice. În prezent, suntem în mijlocul unei epidemii de inactivitate fizică sau pandemie, pentru că oamenii tind să aibă o viață sedentară”, a adăugat Lee.
Potrivit unui raport al OMS din 2018, dieta mediteraneană este caracterizată în mod tipic de un aport ridicat de alimente pe bază de plante și de ulei de măsline; un aport moderat de pește și carne de pasăre; un aport scăzut de produse lactate, carne roșie și dulciuri; și un consum moderat de vin.