Primele rezultate ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, au fost publicate miercuri. La fel ca în prima sesiune, rezultatele au fost publicate prin anonimizare, în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor.
Potrivit Ministerului Educației, rata de promovare este de 31,5%, în creștere cu aproape un procent, comparativ cu sesiunea august-septembrie 2019 (30,8%).
Din totalul candidaților promovați (10.858), 7.038 de candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 3.820 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2019 – 2020 este de 34%. În cazul promoțiilor anterioare, rata candidaților promovați este de 27,8%.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.
BAC-ul de toamnă a adus și o premieră. Un candidat din județul Bihor a încheiat examenul cu media generală 10, pentru prima dată în ultimii 18 ani. Candidatul este din promoția curentă.