Comisia Europeană a anunțat că va acorda 677 de milioane de euro unui număr de 436 de laureați ai concursului de granturi destinate cercetătorilor debutanți organizat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC).

Alexanda Baneu este câștigătoarea din partea României a unui grant în valoare de aproape 1,2 milioane de euro, cu proiectul „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”.

Alexandra este cercetătoare la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Ea va studia în următorii cinci ani „caietele” studenţilor medievali, cu scopul de a reconstitui o parte a istoriei universităţii medievale din această perspectivă inedită.

Granturile fac parte din programul UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, și vor ajuta cercetătorii aflați la început de carieră să își construiască propriile echipe și să desfășoare proiecte inovatoare în toate disciplinele științifice: de la cercetarea în domeniul vaccinurilor, până la adaptarea la schimbările climatice și de la nanoplastice până la explorarea naturii materiei negre din univers.

Vrei sa comentezi?