De acum puteți vedea gratis filme românești recent lansate.
Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc în parteneriat cu Administrația Fondului Cultural Național au lansat platforma online disponibilă la adresa www.romfilmpromotion.ro.
Aceasta conține o serie de titluri recent lansate pe marile ecrane, dar și filme de referință ale cinema-ului românesc.
Printre titlurile deja disponibile se află: Legături Bolnăvicioase , Afacerea Tănase, Câinele japonez, Caravana Cinematografică, Cealaltă Irina, Killing Time, Rocker, Ursul.
Trei lecții de cinema susținute de Lucian Pintilie sunt disponibile, de asemenea, pe platformă: După-amiaza unui torționar, Niki Ardelean, colonel în rezervă și Terminus Paradis.
Vizualizarea filmelor nu implică niciun cost.