Schimbări în învățământul primar din această toamnă.
Elevii vor intra în clasa întâi doar dacă au terminat clasa pregătitoare. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Adrian Curaj la postul de radio Europa FM.
Până acum existau și excepții, iar unii copii puteau să ajungă în clasa întâi fără să urmeze și clasa zero.
”La clasa întâi vor veni cei care au fost în clasa pregătitoare. Deci până acum au fost tot felul de excepții, am trăit prin excepții în ultimii patru ani. Anul trecut au fost 2.500 plus excepții. Vom avea în vedere rezolvarea tuturor cazurilor în favoarea elevului” , a declarat Adrian Curaj.
Ministrul Educației a precizat că azi va fi publicat și calendarul privind înscrierea copiilor la clasa pregătitoare.
Adrian Curaj spune că în perioada 29 februarie – 18 martie părinții vor putea opta pentru școlile la care să-și trimită copiii. Opțiunile vor putea fi făcute și pe internet.