Discovery și Asociația Secular Umanistă din România au lansat o competiție națională cu și despre dinozauri, adresată profesorilor și elevilor din toate școlile din România.
Aceștia trebuie să creeze un dinozaur sub formă grafică sau din origami, plastilină sau din orice alte materiale care să ilustreze cum arătau aceste animale și să înscrie proiectul pe site-ul scoala.discovery.ro/targul-de-dinozauri/.
„Târgul de dinozauri” – o expoziție virtuală de proiecte ale elevilor – va prinde astfel contur.
Printre premiile acordate elevilor și profesorilor se numără laptopuri și imprimante. Câștigătorii vor fi aleși în urma votului public și a evaluării juriului Discovery.
Cei interesați se pot înscrie în concurs până pe 7 aprilie.