Doi elevi români, din Baia Mare, au obținut medalii de aur pentru România în cadrul celei de-a XVII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie.
Olimpiada a fost organizată în Gwangjiu, Coreea de Sud, în perioada 16-24 octombrie.
Cei doi elevi olimpici sunt Andrei-Alexandru Cuceu (clasa a X-a) și Paul Andrei Draghiș (clasa a XI-a), ambii de la Colegiul Național “Vasile Lucaciu” din Baia Mare.
Andrei-Alexandru Cuceu a obținut și un premiu special pentru cel mai mare punctaj la proba practică.
Din lotul României la acest concurs au făcut parte și Cristian-Cătălin Ignat (Școala Generală “Avram Iancu” din Baia Mare), Remus-Ștefan Bompa (Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava), Alexandru Călin (Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești) și Cătălina Ana Mirițescu (Liceul Internațional de Informatică din București).
Foto: life123.com