Doi atleți români, amatori de sporturi extreme, au luat startul unei alergări de aproximativ 500 de kilometri, care îi va duce de la cel mai jos punct al României până pe Moldoveanu, acoperișul țării noastre.
Este vorba despre Ștefan Tudor și Mihai Nenciu care au inițiat proiectul „De la 0 la Moldoveanu”

Cei doi au plecat marți, 12 noiembrie, ora 8.00 dimineața de pe plaja din Năvodari, de la altitudine 0, și au de gând ca în 5 zile să atingă punctul maxim de 2.544m (Vârful Moldoveanu). Traseul este următorul: Mamaia – Hârșova – Țăndărei – Slobozia – Ploiești – Târgoviște – Câmpulung – Nucșoara – Vf. Moldoveanu.
„Nu vrem să demonstrăm nimic, ci doar să fim o dovadă vie că oamenii obișnuiți care depun pasiune și efort în ceea ce fac, pot reuși lucruri excepționale”, au spus cei doi sportivi despre obiectivul inițiativei lor.

În privința gestionării perioadelor de odihnă, planul celor doi este ca pe timpul nopții să se odihnească preț de câteva ore, fie la diferite pensiuni de pe traseu, fie în cort sau condiții de bivuac.