suspiciuni de plagiat

Două noi cazuri de posibil plagiat în lumea academică românească au fost publicate pe integru.org.

Primul este prezentat ca un caz de lucrare de doctorat de tip plagiat „cut&paste“.  Acuzată este Olesia Mihai, un lector al Universității „Al. I. Cuza“, din Iași.  Al doilea o vizează chiar pe Liana Moș, decanul de la Medicină, de la Universitatea de Vest din Arad, dar și pe rectorul instituției.

În cazul Olesiei Mihai, cei de la integru.org își bazează acuzația de plagiat pe părerile primite de la patru experți independenți, profesori universitari americani, inclusiv de la autorul lucrării originale, care ar fi fost preluată aproape integral, sute de pagini, 98% spun ei, prin metoda copy-paste în lucrarea de doctorat a Olesiei Mihai.

Liana Moș ar fi copiat din cinci surse – publicații, prezentări și cursuri aparținând unor autori străini, lucrări publicate între 2003 și 2007, fără a cita niciuna din aceste surse de informare în compunerea articolului despre citokine și ateroscleroză, o maladie cardiovasculară.

Vrei sa comentezi?