În cea mai frumoasă perioadă a anului, Edu-news.ro pune fun în cunoaștere! Nu-ți putem pune pile la Moșu, dar avem câte ceva pentru fiecare. Câte ceva pentru 25 de zile de sărbătoare. Un Advent Calendar în care descoperi lucruri interesante, mai puțin știute și distractive, despre Crăciun!
Până de Crăciun, cine stă cu ochii pe Edu-News.ro, află tot despre Moș, reni, elfi și colinde. Iar la final, nu e cu extemporal, e cu Santa, normal!
Advent Calendar 14 Decembrie

În Țara Galilor oamenii au parte de un altfel de colindat.
Mari Lwyd este o tradiție care se practică în satele galeze, în noaptea de Ajun.
Practic, un sătean este ales să colinde străzile, ținând în mână craniul unui cal înfipt în vârful unui băț. Alături de alți localnici, acesta merge la fiecare familie din sat și se înjură în versuri cu cei aflați în case.
Insultele sunt însoțite de Mari Lwyd, o iapă simbolizată de un craniu cabalin atașat de un băț. Persoana care manevrează bățul este acoperită de cearceafuri albe.
Dacă cei de afară îi pot învinge (verbal) pe cei dinăuntru, atunci Mari Lwyd va intra în case şi va aduce noroc.