elevi-premiati-de-guvern

   Elevii care au obținut media 10 la BAC sau la evaluarea națională vor fi premiați de Guvern.

   Așa a anunțat premierul Victor Ponta.

  Astfel, autoritățile dau 3.000 de lei pentru fiecare liceean cu media maximă la bacalaureat și câte 2.000 de lei elevilor cu 10 pe linie la evaluarea națională

  Ministrul Educației, Remus Pricopie a amintit că elevii vor putea face meditații pe banii statului pentru a lua bacalaureatul și în acest fel s-ar reduce rata abandonului școlar.

  În privința ultimelor modificări aduse legii educației, premierul spune că schimbările sunt bune.

  Doctorat la frecvență redusă, universități private fondate de persoane fizice, organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat și norme reduse cu 2 ore, pe același salariu pentru dascălii cu 25 de ani vechime și gradul I – sunt doar câteva dintre modificările aduse legii educației.

   Toate aceste măsuri se vor aplica din toamnă.

Vrei sa comentezi?