Elevii din Capitală nu vor învăța de Ziua Mondială a Educaţiei. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul municipiului București.
   Totodată instituția a precizat că fiecare unitate de învățământ în care vor fi secţii de votare pentru Referendum va hotărî dacă pe 8 octombrie programul de curs va fi modificat sau nu, pentru a amenaja sălile de cursuri.
   Vineri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei este zi liberă în Bucureşti pentru elevi, prin contractul colectiv de muncă unic încheiat între Ministerul Educației și federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ
   Potrivit aceluiaşi contract încheiat între Ministerul Educației şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, elevii din Bucureşti au liber în zilele:
  • 1 şi 2 ianuarie;
  • prima, a doua şi a treia zi de Paşti;
  • 1 Mai;
  • prima şi a doua zi de Rusalii;
  • Adormirea Maicii Domnului;
  • 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţie;
  • 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotirorul României;
  • 1 Decembrie;
  • 25, 26 şi 27 Decembrie – Naşterea Domnului

Vrei sa comentezi?