Ziua Internațională a Traducerilor a fost înființată de către Federația Internațională a Traducătorilor și lansată în 1953.
Ziua de azi este o oportunitate pentru a recunoaște munca pe care translatorii din toată lumea o depun în fiecare zi, deoarece rezultatele muncii lor ajută foarte mult la depășirea granițelor lingvistice.
De asemenea, se aduce în vedere modul în care traducătorii reușesc să aducă mai aproape diferite naționalități, unindu-le prin cultură, literatură etc.
Cu aproximativ 7.000 de limbi vorbite în lume, schimburile la nivel planetar de orice natură nu ar fi posibile fără traducători. Refugiații, solicitanții de azil, turiștii și cei care lucrează în străinătate se confruntă cu situații în care au nevoie de un traducător sau interpret pentru a putea comunica. Serviciile lingvistice sunt esențiale pentru alte domenii, precum cele sociale, guvernamentale și mai ales pentru multitudinea de documente legale.
Ziua de azi este sărbătorită printr-o serie de mai multe evenimente precum seminarii sau simpozioane peste tot în lume.