Executivul a aprobat creșterea alocațiilor pentru copiii care provin din familii sărace.
Alocațiile vor crește de la 1 noiembrie – de la 42 la 84 de lei. Peste 500 de mii de copii ar urma să beneficieze de aceste majorări, a anunțat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
O altă hotărâre aprobată de Guvern îi vizează pe copiii care se află în plasament sau în grija asistenților maternali. Pentru aceștia Guvernul alocă câte 440 de lei.
Pe de altă parte, de la 1 decembrie va fi dublată alocația de hrană pentru toți copiii care se află în sistemul de protecție specială. E vorba de 60 de mii de copii.
Ministrul Muncii susține că pentru majorările din 2014 există bani în bugetul ministerului, iar pentru anii următori Rovana Plumb dă asigurări că vor fi bani alocați.