Guvernul a lansat un site care centralizează informații despre coronavirus. Este vorba despre platforma stirioficiale.ro.

Obiectivul principal este combaterea dezinformării și a fake news-urilor”, a declarat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Platforma online COVID-19 Știri Oficiale centralizează doar informații din surse sigure, precum comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică constituit de Guvernul României, hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și înregistrările conferințelor de presă susținute de oficialii cu responsabilități în domeniul managementului situațiilor de urgență.

Proiectul COVID-19 Știri Oficiale este realizat în baza unui protocol de colaborare semnat între Secretariatul General al Guvernului și organizația neguvernamentală Code for Romania.

În zilele următoare vor fi lansate și următoarele platforme:

stamacasa.ro este o soluție digitală cu ajutorul căreia va fi redusă suprasolicitarea numerelor de urgență, colectarea rapidă de informații de la o populație foarte mare, oferind sprijin în managementul cazurilor pentru autorități;

datelazi.ro este locul unde utilizatorii vor afla dimensiunea corectă a efectelor cauzate de COVID-19 în România, direct din surse oficiale, diminuând panica și dezinformarea prin stimularea transparenței;

rohelp.ro este o soluție digitală cu ajutorul căreia se va putea face colectarea coerentă și în siguranță a ajutoarelor, de orice fel, prin conectarea ONG-urilor abilitate cu oferta de resurse pusă la dispoziție.

cemafac.ro este aplicația prin care românii vor putea evalua corect și rapid deciziile pe care trebuie să le ia ca urmare a efectelor cauzate de COVID-19 în România, direct din surse oficiale;

diasporahub.ro este platforma digitală cu ajutorul căreia va fi redusă suprasolicitarea numerelor de urgență, vor fi colectate rapid informații de la o populație foarte mare și va fi facilitată o evaluare constantă, oferind sprijin în managementul cazurilor pentru reprezentanții autorităților române în țara de reședință.

Vrei sa comentezi?