În cea mai frumoasă perioadă a anului, Edu-news.ro pune fun în cunoaștere! Nu-ți putem punem pile la Moșu, dar avem câte ceva pentru fiecare. Câte ceva pentru 25 de zile de sărbătoare. Un Advent Calendar în care descoperi lucruri interesante, mai puțin știute și distractive, despre Crăciun!
Până de Crăciun, cine stă cu ochii pe Edu-News.ro, află tot despre Moș, reni, elfi și colinde. Iar la final, nu e cu extemporal, e cu Santa, normal!
Advent Calendar 22 Decembrie

Probabil cele mai cunoscute jucării din lume, Lego nu mai sunt de mult doar jucării pentru copii. De altfel, există în lume o organizaţie a adulţilor fani Lego, care se cheamă chiar aşa: AFOL (Adults Fans of LEGO).
Ce poate nu știai, e că în perioada sărbătorilor, se vând, în întreaga lume, aproape 28 de seturi Lego pe secundă.
Într-o zi obișnuită din an, sunt vândute 7 seturi în fiecare secundă.