Elevii vor rămâne acasă cel puțin până la finalul stării de urgență, adică cel puțin până la jumătatea lunii mai. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie pentru HotNews.ro
Anisie a exclus din nou varianta înghețării anului școlar. În privința evaluării naționale și a BAC-ului, șefa de la învățământ a spus că va anunța soluțiile în cursul acestei săptămâni.
„Noi ne uităm și la ce au făcut celelalte țări. Sunt însă foarte multe țări – Estonia, Ungaria, Luxemburg, de exemplu- care nu au luat încă nicio decizie. Săptămâna aceasta vom anunța soluțiile la care ne gândim și pe care le luăm și în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus. Dar sub nicio formă nu se va îngheța anul școlar” a afirmat Monica Anisie.
Ea a precizat că momentul redeschiderii școlilor va fi decis de către Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență.
”Cel mai important este ca elevii și profesorii să fie în siguranță, sănătatea lor este cea mai importantă”.
Vă reamintim, în România, școlile sunt închise din 11 martie.