Elevii şi preşcolarii au început luni cursurile semestrului al doilea. Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată între 4 şi 21 aprilie.
Între timp, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Minsitrul Educației, Monica Anisie le transmite elevilor să nu uite să zâmbească și să se joace.
”Știu că pentru voi, dragi elevi, semestrul întâi a fost foarte scurt și ritmul pentru învățare și evaluare a fost unul alert și a presupus un efort susținut din partea voastră! Urmează un semestru mai lung și va trebui să vă concentrați asupra a ceea ce va urma, pentru unii dintre voi, simulări și examenele naționale, iar pentru alții, olimpiade, teste și teze! Dar, pe lângă toate acestea, nu uitați să zâmbiți și să vă jucați. Este un drept al vostru!” , scrie Monica Anisie.
Ministrul Educației are un mesaj și pentru profesori, cărora le transmite că au și ei dreptul să zâmbească, mai că începe debirocratizarea. Anisie le spune profesorilor că rolul ei este să le formeze elevilor competențe și în același timp să-i pregătească pentru viață.
„Și profesorii au dreptul să zâmbească, mai ales că semestrul al doilea reprezintă pentru noi, cadrele didactice, o provocare: începem #debirocratizarea! 🙂 Trebuie să ne concentrăm cu toții mai mult pe nevoile elevilor noștri, să le dezvoltam competențe, să îi aducem mai aproape de viață și, nu în ultimul rând, să le formăm caractere. Să îi învațăm să fie OAMENI! Starea de bine în școală depinde de fiecare dintre noi!„