Ministrul Educației vrea învățământ obligatoriu de la 3 ani.
Anunțul a fost făcut de Remus Pricopie la festivitatea de deschidere a lucrărilor Congresului Asociației Generale a Învățătorilor din România.
„Dacă îi ții la grădiniță de la vârsta de trei ani și îi pregătești corespunzător, atunci ai grijă nu numai de dezvoltarea lui intelectuală, dar ai grijă și de dezvoltarea lui fizică”, a susținut Pricopie.
Măsura ar urma să fie introdusă în România începând cu anii 2018-2019.
Până una alta, din 2015 ar uma să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniță de la vârsta de cinci ani.
Pricopie s-a referit și la problema creșelor, care a fost neglijată „cronic” până acum. Ministrul Educației a arătat că împreună cu grădinițele constituie priorități ale educației, dar că acestea trebuie asociate unor grădinițe puternice.