Începând din 2005, pe 2 Mai, sărbătorim Ziua Naţională a Tineretului.

Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost inițiat în 2004 de 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare. 

Cu prilejul acestei zile, sunt organizate şi prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. De asemenea, legea prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să difuzeze emisiuni despre problematica tineretului.

Începând din 2016, anual, un oraş din România primeşte titlul de Capitala Tineretului din România. Aceasta funcţionează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, fiind un program naţional destinat tinerilor, având ca scop dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele româneşti, în general, şi din mediul urban, în mod special. 

Anul acesta Constanța este Capitala Tineretului din România. Orașul de pe malul mării va păstra acest titlu până la 1 Mai anul viitor.

În România putem vorbi despre două zile dedicate tinerilor. Prima, cea naţională, este serbată pe 2 mai, iar cea de-a doua, Ziua Internaţională a Tineretului, este celebrată pe 12 august.

Între timp, Ministerul Tineretului și Sportului pregătește un registru online al organizațiilor de tineret (ONG/ONGT) din țară. Scopul acestuia este de a crea un canal de comunicare cu informații relevante în domeniu, dar și de a începe noi parteneriate.

Pentru a vă înscrie în registru, aveți de completat un formular pe care îl găsiți AICI!

Vrei sa comentezi?