muzeu-egipt

   Un muzeu care prezintă diferitele epoci ale istoriei egiptene prin intermediul unei mici colecții de antichități a fost inaugurat pe aeroportul internațional din Cairo, pentru a-i atrage pe turiștii care vin în țară, relatează EFE.

   Este vorba de Muzeul ‘Transit’ care va expune 39 de piese selectate din diferite muzee egiptene.

   Potrivit autorităților, 21 de piese provin de la Muzeului de egiptologie din Cairo, alături de alte 6 piese venite din Muzeul Copt (creștin).

   Micul muzeu va fi deschis 24 de ore din 24, astfel încât turiștii care vin la orice oră din zi sau din noapte să admire „tezaurul civilizației” egiptene.

   Intrarea costă 3 dolari.

Vrei sa comentezi?