România este pe primul loc în UE privind corupţia în şcoli. Așa arată rezultatele unui sondaj realizat de fundaţia Eurofound, citat de Mediafax.

   Pe locul doi şi trei se află Croaţia respectiv Ungaria. La coada clasamentului se află Danemarca, Suedia şi Finlanda.

   Specialiştii spun că vina le aparţine atât elevilor, cât şi profesorilor, iar efectele mitei se văd la Evaluarea Naţională, unde elevii au note mai joase decât media semestrială.

   “Nu pot să cred că corupţia vine doar dintr-un sens, este o chestie biunivocă, ca un fel de dare şi luare de mită. Aici nu e scuză nici dacă constrângerea vine de la părintele care merge şi cotizează prin meditaţii sau prin cadouri, nici invers. (…) Ar trebui să dispară aceste practici la nivel educaţional”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP), Iulian Cristache

Vrei sa comentezi?