România vrea să reclame Austria la Curtea Europeană de Justiție, după ce alocațiile pentru copiii cetăţenilor europeni care lucrează în Austria, au fost reduse la nivelul practicat în ţara de origine.

Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Potrivit datelor prezentate de autoritățile austriece, în 2016, de exemplu, guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocație sau deducere fiscală) și trăiesc în România.

După indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătățite în cazul României.

Coeficientul reprezintă diferența dintre nivelul prețurilor dintre cele două țări (calculată conform unui indicator la nivel european).

„Din calculele făcute de noi, probabil pentru copiii care sunt în România, ai căror părinţi lucrează în Austria, va fi o scădere de 50% a acestor subvenţii. Din punctul nostru de vedere este clar o discriminare, pentru că suntem toţi cetăţeni europeni şi, potrivit tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, nu se admit niciun fel de discriminări, inclusiv în domeniul social, şi în al doilea rând pentru că noi suntem cei care pierdem mai mult, întrucât calculul se face în funcţie de nivelul de trai din fiecare ţară”, a explicat ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu la Digi 24.

„E un caz clar de discriminare, de ce? Pentru că românii care muncesc în Austria plătesc impozitele şi taxele ca orice muncitor sau om încadrat în muncă din Austria, indiferent de naţionalitate. Deci ei contribuie la bugetul statului. Din acest punct de vedere evaluăm acum în prezent posibilitatea, dacă nu vor exista posibilităţi de a reduce această discriminare, să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie pe această temă şi probabil că nu vom fi singuri”, a mai spus Teodor Meleşcanu.

Vrei sa comentezi?