Cea de a treia ediție a competiției Haiduci și Domnițe a deschis înscrierile pentru penultimul eveniment Riders Club al anului, organizat de MPG. Acesta va avea loc pe 11 octombrie în pădurea Surlari – Căldărușani, la aproximativ 30 de kilometri de București.
Competiția include, la fel ca anul trecut, 2 trasee distincte: unul Scurt de 16 kilometri, cu diferență de altitudine de +/- 20 metri, și unul Standard de 35 kilometri, cu diferență de altitudine +/- 40 metri. Concursul se anunță astfel a fi unul plăcut și accesibil atât pentru riderii începători cât și pentru cei avansați.
Taxa de înscriere va diferi în funcție de perioada în care doritorii aleg să își rezerve locul, iar prețul minim pleacă de la 65 de lei și e valabil până pe 23 august, după care va urca. Pentru copiii cu vârste între 6 și 13 ani prețul este unic, de 25 de lei, indiferent de momentul rezervării și al plății.
Înscrierile se fac online fiind deschise până pe 7 octombrie pe platforma Riders Club, pe pagina dedicată evenimentului Haiduci și Domnițe.