Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că școlile, grădinițile și universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar.

Anunțul a fost făcut după o nouă ședință care a avut ca tema principală epidemia de coronavirus și la care a participat premierul Orban, ministrul Sănătății, ministrul de Interne, ministrul Educației și secretarul de stat Raed Arafat.

Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță iar mediile vor fi încheiate cu notele pe care elevii le au acum. În cazuri excepționale se pot face re-evaluări.

Sunt câteva excepții! Elevii din clasele terminale – a opta, a 12-a sau a 13-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

În privința normelor de distanțare, Klaus Iohannis a declarat că pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă și vor sta maximum 2-3 ore.

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate.

Vrei sa comentezi?