Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis închiderea tuturor unităților de învățământ preuniversitar din România începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie.

Există posibilitatea ca măsura să fie prelungită, dacă situația o va impune.

„Guvernul, instituțiile, conducătorii de instituții sunt mobilizați, urmărim desfășurările și încercăm zi de zi să luăm cele mai bune măsuri. Sigur, am luat decizia care vă va fi prezentată de domnul ministru, de suspedare a cursurilor în învățământul preuniversitar pe o perioadă limitată, cu posibilitate de prelungire. 11 martie-22 martie inclusiv”, a spus premierul Ludovic Orban.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a decis suspendarea tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Între timp, inspectoratele şcolare au obligaţia de a monitoriza toate cazurile de elevi şi cadre didactice care sunt izolaţi la domiciliu şi să raporteze zilnic Ministerului Educaţiei.

De asemenea, duminică, Raed Arafat a anunțat că nu se va mai putea organiza niciun fel de eveniment care adună mai mult de o mie de participanți, până pe 31 martie.

Declarații Comitet Național pentru Situații Speciale de Urgență

Declarații susținute de premierul în funcție, Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Victor Costache, ministrul Transporturilor, Lucian Bode. ministrul Educației, Monica Cristina Anisie și Secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, la sediul M.A.I., după reuniunea Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Publicată de Ministerul Educației și Cercetării-România pe Luni, 9 martie 2020

Știre în curs de actualizare

Vrei sa comentezi?