Ministerul Educației a decis schimbarea regulilor de înscriere la clasa pregătitoare. Stelian Fedorca, Secretar de Stat pentru învățământul preuniversitar, a declarat că începând cu anul școlar 2013-2014 “se revine la vechea metodologie de înscriere la școală”.

Astfel, urmează să se renunțe la cele patru etape de înscriere, introduse anul trecut, la criterile de departajare conform cărora au prioritate la înscriere copiii orfani, din familii monoparentale sau care au un certificat medical de încadrare în grad de handicap.

Mai sunt însă și reguli care vor rămâne neschimbare. Acestea prevăd că au prioritate copii care sunt în circumscripția școlii, au un frate înmatriculat în școală sau, în funcție de Consiliul de Administrație, poate rămâne în unele școli și prioritatea la înscriere a copiilor care au părinți cadre didactice.

Modificările vor fi intra în vigoare în luna martie, când încep înscrierile în clasa pregătitoare, iar copiii care împlinesc 6 ani la începerea anului școlar vor putea fi înscriși doar la clasa pregătitoare, nu în clasa I, așa cum prevede metodologia în vigoare.

Vrei sa comentezi?