sorin-campeanu

Sorin Cîmpeanu vrea o nouă lege a Educației

    Sorin Cîmpeanu vrea o nouă lege a Educației și o altă clasificare a universităților, scrie Mediafax.

   Cîmpeanu a arătat, la preluarea mandatului, că noua lege a educației este necesară pentru că actualul act normativ a fost deja amendat prin trei ordonanțe de urgență. O nouă lege, a adăugat el, trebuie să fie „rezultatul negocierilor” între toți cei interesați din sistem.

   Despre clasificarea universităților, Cîmpeanu a spus că aceasta trebuie făcută „într-o modalitate transparentă”, fiind necesare criterii general acceptate și asumate. „Asta pentru că am avut clasificare și ierarhizare pe baza unor criterii neasumate și nerecunoscute de nimeni. Trebuie să se țină seama că nu putem compara universități politehnice cu cele de muzică, iar pe cele de medicină cu cele de educație fizică”, a explicat ministrul Educației.

   Referitor la cercetare, noul ministru a spus că va susține proiectele începute de Mihnea Costoiu, care, în opinia lui Cîmpeanu, a reușit, pentru prima dată în sistem, să „impună cercetarea pe agenda publică” nu prin lipsa de fonduri, ci prin proiecte.

Vrei sa comentezi?