Clujenii care vor trece marți, 2 mai 2017, între orele 12:00 și 18:00, prin parcarea Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai (str. General Traian Moșoiu, nr. 71), vor primi, în schimbul unei donații simbolice, o limonadă sau o prăjitură din partea studenților facultății.

   Fondurile strânse în urma acțiunii vor fi folosite pentru restaurarea unor bănci vechi din Parcul Sportiv Universitar Iuliu Hațieganu, care vor fi montate în parcarea FSPAC.

   Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu de dezvoltare comunitară, gândit, încă din anul 2015, de Luis Alvarez, student internațional la master în cadrul FSPAC, care va fi aplicat, începând din luna mai a acestui an, cu sprijinul conducerii și al studenților facultății.

   Studenții FSPAC vor ca evenimentul care va avea loc în data de 2 mai 2017 și proiectul din care acesta face parte să fie doar începutul unei mișcări civice care să ia amploare în Cluj-Napoca.

Vrei sa comentezi?