Educația britanică are o reputație de invidiat, iar o diplomă de bacalaureat britanic este un avantaj decisiv pentru universitățile de top din lume, de aceea tot mai multe familii din România sunt dispuse să investească în educația preuniversitară a copilului lor. Însă spre deosebire de faimoasele școli boarding pe care le vedem în filme cu elevi în uniforme, care presupun costuri majore de ordinul zecilor de mii de lire anual, prin Programul de Liceu Public în Anglia desfășurat de IEC – International Education Center România, elevii români pot obține o diplomă de bacalureat britanic la costuri mult mai reduse.
Programul, care se adresează elevilor cu vârsta de 16 sau 17 ani și durează 2 ani, este conceput special pentru pregătirea de facultate și include și antrenamentul lingvistic în vederea susținerii examenului IELTS. În primul an, elevii studiază 4 discipline la nivel avansat, dintre care își aleg doar 3 în anul doi. Cele 4 obiecte de studiu sunt alese dintr-o gamă largă de materii în colaborare cu un consilier academic în funcție de interesele și planurile de viitor ale elevului. Elevii sunt plasați în licee publice în orașe cu o populație nu mai mică de 60 000 de locuitori la o distanță nu mai mare de 3 ore față de Londra. La sosire, au parte de un program de bun venit și orientare în care sunt familiarizați cu orașul, școala, serviciile de care dispun și au șansa să socializeze cu ceilalți elevi internaționali. Elevii pot sta în familii gazdă sau în campus, aceasta din urmă fiind varianta preferată de elevii români.
După o asemenea experiență, participanții în program capătă mai multa încredere, se maturizează și își dezvoltă abilități interculturale, atât de prețuite în prezent. În plus, au șansa să cunoască cultura britanică și să exceleze academic alături de studenți din toată lumea într-un mediu prietenos, cu facilități moderne. Pentru informații despre costuri și procedura de aplicare, cei interesați sunt rugați să trimita un e-mail la info@highschools.ro; înscrieri până pe 20 februarie 2014. Mai multe mărturii ale participanților în acest program pe www.highschools.ro