Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca oferă copiilor şi adolescenţilor desene animate terapeutice pe perioada pandemiei de coronavirus.

Este vorba despre setul de Desene Animate Terapeutice – RETMAN.

Acestea sunt gândite astfel încât să promoveze, prin psihoeducaţie, gândirea raţională, și să reducă stările de anxietate, deprimare, furie şi vinovăţie.

„Noi suntem în permanenţă conştienţi de faptul că această perioadă şi distanţarea socială pe care a adus-o cu ea nu îi afectează doar pe adulţi, ci şi pe copiii care au fost scoşi brusc din rutina lor. Este un moment în care UBB poate şi trebuie să vină în sprijinul tuturor membrilor comunităţii noastre punând rezultatele cercetării în slujba comunităţii, în spiritul universităţilor de tip world class spre care tindem”, a declarat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David.

Retman este un personaj de benzi desenate, elaborat în SUA în anii ’80, pornind de la primele litere ale Rational Emotive Therapy, asociat terapiei rațional-emotive, care se adresează mai eficient copiilor și adolescenților.

Vrei sa comentezi?