UPS România, împreună cu organizația World Vision România, lansează campania de responsabilitate socială „O carte pentru un copil, o șansă pentru mai departe!”.

Prin intermediul acesteia peste 3000 de elevi din clasele I-VIII din mediul rural vor beneficia de cărțile donate în anumite locații din București.

Cărțile colectate în timpul campaniei vor completa bibliotecile școlilor generale vizate de program, pentru a oferi elevilor posibilitatea de a cunoaște beneficiile lecturii.

Campania se va derula în perioada noiembrie 2012 – ianuarie 2013, cu sprijinul librăriilor Cărturești și Mihai Eminescu, al centrului comercial AFI Palace Cotroceni, precum și al unor instituții de învățământ din București.

Toată lumea este invitată să doneze o carte în cele 21 de locații din București, printre care librăriile Cărturești (Verona, Muzeul Țăranului Român, AFI Palace Cotroceni), librăria Mihai Eminescu din Piața Universității instituțiile școlare din sectorul 5 (Liceul Ștefan Odobleja, Liceul Dimitrie Gusti, Liceul Teoretic Dimitrie Bolinteanu, Colegiul Tehnic Energetic, școlile nr. 126, 135, 130, 141, 146), grădinițele nr. 35, 53, 126 din sectorul 5 și nr. 210, 218, 208 din sectorul 6, precum și Școala Gimnazială Little London și Little London Nursery School din sectorul 1.

Foto: pepperexpress.co.za

Vrei sa comentezi?