Pe 5 iunie, în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc, se sărbătorește Ziua Învățătorului.
Data coincide cu ziua de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc. Acesta a înființat în 1818, în București, prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.
Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, deschizând noi orizonturi pentru un număr mare de români. La școala acestuia au venit copii din toate păturile sociale, iar el i-a învățat cu dedicare matematică și filozofie, în limba lor maternă.
Instituirea acestei zile a învăţătorului a fost aprobată pe 9 octombrie 2007 de Parlament şi apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007.Manifestarea are caracter educațional, național, apolitic și cultural.
În această zi, Ministerul Educației și alte instituții abilitate ale statului acordă premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor.
În mod normal, dacă elevii ar fi mers la şcoală, ar fi participat la evenimentele organizate cu acest prilej şi nu ar fi făcut ore.